Pământul somnoros a început să se trezească la viaţă. Norii suri au
căptuşit tolba posomorâtă a iernii, apoi şi-au luat zborul către
tărâmurile îngheţate.
Pe cerul limpede ca un cristal luminos, razele calde şi aurii ale
soarelui poleite în culori de primăvară, încălzesc pomii golaşi.
Primăvara, fiica cea mai tânără şi mai frumoasă a anului, trezeşte la
viaţă întreaga natură. Peste tot este veselie şi agitaţie.
La munte, baba Iarna încă nu şi-a adunat cojoacele. Lângă firicelele
subţiri de apă, din pământul umed şi negru se zăreşte o suavă
floricică. Ghiocelul, cu gluga lui cea verde şi cu clopoţelul de argint
priveşte împrejur la razele soarelui care dezmiardă muntele golaş şi
pustiu.
-Ghiocelule, de ce ai ieşit de sub zăpadă ? întreabă bradul îmbrăcat în dantela albă cercelată.
- Zâna Iarnă îmi este datoare pentru că i-am împrumutat culoarea şi în
fiecare primăvară mă lasă să ies de sub zăpada poleită cu mărgăritar.
- Ghiocelule, fii bucuros că ai stat toată iarna sub pământul somnoros.
A fost o iarnă grea dar şi frumoasă ! Bine că ne-ai adus primavara !
Ghiocelul gingaş, subţirel la trup şi cu clopoţelul delicat a fost ales
de către Zâna Primăvară să vestească întregii naturi că dominarea
zăpezii va lua sfârşit.
Undeva, într-un tărâm ascuns, Zâna Iarnă îmbrăcată într-o rochie cusută
cu ace de gheaţă şi împodobită cu steluţe argintii se pregăteşte să
plece. Primăvara începe să coboare grăbită din caleaşca ei în culori de
curcubeu.
La revedere, dulce iarnă !
Bine ai venit, dulce primăvară !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu